Deputata PNL Alina Gorghiu se opune formei actuale a proiectului de lege care ar scoate din sfera penală o serie de fapte comise pentru consum propriu, inclusiv în cazul drogurilor de mare risc. Fostul ministru al Justiției avertizează asupra riscurilor pentru copii, asupra lipsei unor criterii clare care să delimiteze consumul propriu de trafic și cere o evaluare serioasă înainte ca România să facă o asemenea schimbare legislativă.
Proiectul B544/2026 a fost înregistrat la Senat pe 5 octombrie și îi are ca inițiatori pe Cătălin-Daniel Fenechiu (PNL), Cristian Ghinea (USR) și Victoria Stoiciu, senator neafiliat. Senatul este prima Cameră sesizată.
Inițiativa propune ca o serie de fapte săvârșite pentru consum propriu — printre care cumpărarea, deținerea, producerea sau fabricarea drogurilor — să nu mai atragă răspundere penală, ci sancțiuni contravenționale. Pentru drogurile de mare risc, amenda prevăzută pentru astfel de fapte este între 1.500 și 3.000 de lei.
Gorghiu: „Nu susțin însă o dezincriminare atât de amplă”
Alina Gorghiu anunță explicit că nu susține proiectul în forma depusă.
„Persoanele care se confruntă cu dependența au nevoie de tratament, sprijin și șansa de a se recupera. Susțin aceste intervenții. Nu susțin însă o dezincriminare atât de amplă fără o evaluare riguroasă a impactului și fără servicii pregătite să răspundă nevoilor oamenilor. Protecția copiilor și capacitatea statului de a combate traficul trebuie să fie criterii esențiale în această dezbatere”, afirmă deputata PNL în comunicatul transmis marți.
Gorghiu atrage atenția că proiectul nu se referă doar la drogurile de risc, ci și la drogurile de mare risc. Mai mult, introducerea sau scoaterea din țară a drogurilor de mare risc pentru consum propriu ar urma să fie tratată contravențional, cu amendă între 2.000 și 3.500 de lei.
Avertisment privind diferența dintre consumator și traficant
Unul dintre punctele sensibile semnalate de Gorghiu este lipsa unor praguri cantitative sau a unor criterii obiective suplimentare care să delimiteze consumul propriu de trafic.
Deputata PNL avertizează că această diferențiere este esențială, pentru că de ea ar depinde dacă o persoană răspunde penal sau primește doar o sancțiune contravențională.
Inițiatorii proiectului susțin, în schimb, că traficul de droguri va rămâne infracțiune și că scopul modificărilor este ca resursele poliției și procurorilor să fie concentrate mai mult asupra rețelelor de trafic, iar persoanele dependente să fie îndrumate către servicii medicale și de asistență.
Gorghiu invocă amploarea fenomenului drogurilor
În argumentația sa, Alina Gorghiu citează bilanțul DIICOT pentru anul 2025: autoritățile au capturat 3.102,47 kilograme de droguri, dintre care peste o mie de kilograme au fost droguri de mare risc.
Potrivit comunicatului, DIICOT a semnalat și dezvoltarea României ca piață de consum conectată la rețelele europene de distribuție, circulația drogurilor de mare risc și accesul elevilor de liceu la astfel de substanțe.
În acest context, Gorghiu cere ca efectele asupra adolescenților să fie analizate înainte de modificarea legii. În opinia sa, trebuie evaluat inclusiv riscul ca relaxarea regimului juridic să fie percepută drept o diminuare a pericolului reprezentat de droguri.
„O amendă nu poate înlocui intervenția medicală”
Deputata PNL insistă că problema dependenței nu poate fi rezolvată doar prin înlocuirea răspunderii penale cu amenzi. Proiectul prevede evaluare și asistență pentru consumatori, însă Gorghiu spune că acestea trebuie susținute de servicii reale, personal și finanțare.
„O amendă nu poate înlocui intervenția medicală și sprijinul social”, se arată în poziția transmisă de Alina Gorghiu.
Mesajul său final este că o eventuală reformă trebuie să combine prevenția în școli, sprijinul acordat părinților, tratamentul și recuperarea persoanelor dependente cu menținerea unor instrumente eficiente împotriva rețelelor de trafic.

