Călin Georgescu ar fi fost reținut pentru 24 de ore, potrivit informațiilor obținute pe surse, după o zi maraton de percheziții și audieri în dosarul instrumentat de DIICOT. Fostul candidat la alegerile prezidențiale este vizat într-o anchetă privind constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Decizia vine după ce Călin Georgescu a fost ridicat luni dimineață din trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au desfășurat percheziții timp de aproape nouă ore. Ulterior, acesta a fost transportat la sediul central al DIICOT pentru audieri.
Dosar cu un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro
Potrivit DIICOT, ancheta vizează fapte de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Procurorii susțin că, începând din septembrie 2021, trei persoane – doi cetățeni români și un cetățean italian – ar fi constituit un grup care urmărea obținerea unor importante foloase patrimoniale.
Anchetatorii afirmă că unui om de afaceri i-ar fi fost prezentată posibilitatea obținerii unei finanțări de până la 15 milioane de euro din partea unei instituții financiare străine. În acest context, acesta ar fi transferat peste 1,1 milioane de euro, bani care nu ar mai fi fost recuperați.
Percheziții la locuința lui Georgescu
În cursul zilei de luni, procurorii DIICOT și polițiștii Direcției de Investigații Criminale au pus în executare cinci mandate de percheziție, în București, Mogoșoaia, Ciolpani și Buftea.
Potrivit informațiilor apărute pe surse, în timpul perchezițiilor efectuate la Călin Georgescu ar fi fost găsiți aproximativ 4.000 de euro, iar în mașina acestuia ar fi fost descoperit un aparat de bruiaj.
După finalizarea perchezițiilor, Georgescu a fost dus la sediul DIICOT pentru audieri.

